Cei de sus de la automatica in schimb erau intr-adevar enervanti pentru simplul motiv ca n-am putut sta veci nici 5 minute pe o banca pe acolo ca imediat veneau o tarla dupa mancare ori ca aveam ori ca n-aveam. Si daca de viteji m-au scapat cainii, de caini nu s-a gasit viteaz sa stie sa ma scape, lolz.

Se făcea că eram într-o iarnă pe lângă clădirea rectoratului pe la zece seara, ducându-mă înspre casă. Poate că-ți amintești cum e când se așterne proaspăt a doua zăpadă în locurile alea: pe jos ședea un strat alb de vreo treizeci de centimetri, să zic, iar sub zăpadă pe alocuri se ascundeau fâșiile alea înguste și lungi de gheață lucioasă, de-ți vine să înjuri de morți și morminte când pică piciorul pe una din ele. Nu vreau să știu cum o fi să pice un toc acolo, de bine-de rău aveam în picioare bocanci destul de sănătoși, cea mai rea căzătură mi-a luxat încheietura de la mână, da' cam atât.

Ei, și cum o luam eu pe aleea aia mică de dă dinspre rectorat înspre Vasile Milea -- aia de urcă pe niște scări înalte și șerpuiește, dând în spatele clădirii IBM/Vodafone... cum o luam pe acolo, la un moment dat, urcând scările, observ în spatele meu o haită de lătrători triști, unul mai jigărit decât celălalt, da' puși pă alergat, că doară abia ce mă mirosiseră. Ei, și cum îi văd dau să fug, da' îmi dau imediat seama că nu-i o idee bună, așa că la vreo douăzeci de metri de bulevard nu știu ce-mi vine că mă întorc brusc, mă pun pe vine și le întind mâna să mi-o miroasă.

Acu', sincer să fiu, eram oleacă căcat pe mine, că dacă vine vreunul și mă capsează, după aia dă-i și du-te la spital, pierde vremea pe-acolo până te bagă vreun doctor în seamă, ia de fă antirabic, chestii de-astea de care nu-mi ardea de nici o culoare. Noa, și cu toate astea, urmarea a fost doar un lătrat al unuia din ei (liderul, presupun), după care s-au uitat la mine oleacă câș și au plecat. Aia e, ce să-i faci, nici eu n-aveam mâncare la mine.

Una peste alta n-o fi atât de spectaculos precum tranzistoarele alea de-au trezit STS-ul, da' na.

A propos, am avut și eu o încercare timidă acum mai mulți ani, dar n-a ieșit nimic serios din ea.

Amu, ce pot să zic. Slab sau nu, altul nici că mai e; mai nou extrasul de dume din facultate (nu că n-ar fi de unde, vorba aia) se reduce la memări pe feisbuc. Mna.